PROGRAM DE CREŞTERE A VIZIBILITĂŢII SAMRO ȘI DE AMPLIFICARE A COMUNICĂRII INTERNE ȘI EXTERNE ORGANIZAȚIONALE PENTRU PERIOADA 2020-2021

A. În România

A 1. În mediul universitar
1) Instituirea unui sistem naţional anual de premiere pentru comunicările ştiinţifice prezentate la conferinţele naţionale realizate sub egida SAMRO, Desemnarea premiului se va realiza prin vot, de către filiala organizatoare. Se va acorda un premiu pe conferinţă (plachetă), oferit de filiala organizatoare a manifestării științifice.
2) Premierea anuală, pe bază de concurs, a celor mai bune lucrări de doctorat în domeniul managementului, realizate în anul anterior, pe baza unui set de criterii aprobat de conducerea SAMRO.
 Se va premia o singură lucrare din propunerile trimise de filiale (maxim două propuneri pe filială)
 Premierea va începe începând cu anul 2017, pentru lucrări din anul 2016.
3) Premierea, la nivel naţional, a celei mai bune cărţi de management a unui cercetător, realizate în anul anterior, pe baza unui set de criterii aprobat de conducerea SAMRO;
 Se va premia o singură lucrare din propunerile trimise de filiale (maxim două propuneri pe filială). Dacă nu există lucrări care se încadrează în clasa de excelență, în acel an nu se va acorda premiul.
 Premierea va începe începând cu anul 2017, pentru lucrări din anul 2016.
 premierea se va face inclusiv cu cărți editate sub egida SAMRO.
4) Înscrierea celor mai bune universităţi din Romania ca membri SAMRO;
5) Organizarea anuală a unei şcoli de vară de management, de o săptămână, pentru studenţii din ciclul 1 licenţă, eventual în parteneriat cu o mare firmă de consultanţă şi/sau o mare firmă din România şi/sau o universitate, membru instituţional SAMRO,
6) Prezentarea în fiecare număr din newsletter-ul SAMRO a unui interviu cu un profesor membru al organizaţiei (propus succesiv de preşedinţii de filiale).

A 2. În mass-media

1) Pe baza listelor primite de la filiale, elaborarea unei liste cu revistele şi ziarele cu preocupări economico-tehnico-manageriale, care să fie contactate
 la nivel naţional
 la nivel de filiale;
2) Încheierea de protocoale de colaborare cu publicaţiile care sunt interesate de relatia cu SAMRO;
3) Elaborarea şi transmiterea de comunicate de presă înainte şi după evenimentele majore ale SAMRO (conferinţe, lansări de carte, concursuri pentru premiere de lucrări, şcoli de vară, etc.). Filialele vor transmite pentru fiecare eveniment organizat, către site și către newsletter, câte două comunicate (înainte și după eveniment);
4) Organizarea de conferinţe de presă pentru lansarea principalelor lucrări SAMRO (Starea de sănătate a managementului din România, Cele mai bune studii, Anuarul ştiinţific de management)
 la nivel naţional
 la nivel de filiale
 la nivel de universităţi mari.

A 3. În mediul ştiinţific

1) Încheierea de protocoale cu institutele de cercetare naţională, pentru ca SAMRO să fie partener la conferinţele lor şi viceversa;
2) Atragerea de cercetători de prestigiu la acţiunile majore SAMRO (conferinţe, lansări de carte, concursuri pentru premiere de lucrări, şcoli de vară, etc.);
3) Transmiterea lucrărilor editate de SAMRO către:
 principalele biblioteci naţionale
 bibliotecile universităţilor importante din România (se va realiza o listă a acestora).

A 4. În mediul de afaceri
1) Atragerea unui numar sporit de firme de prestigiu ca membri institutionali si ca sponsori SAMRO;
2) Realizarea selectivă de contracte de lucrări cu anumite firme, utilizând și doctoranzii membrilor SAMRO;
3) Prezentarea in fiecare număr al newsletter-ului SAMRO, a unui interviu cu un manager de companie reprezentativ (propusi succesiv de presedintii de filiale).

A 5. In mediul politic

1) Transmiterea selectiva a principalelor lucrari SAMRO, anumitor lideri politici care au capacitatea si interesul de a utiliza analizele si recomandarile incorporate;
2) Formularea anuala si inaintarea de puncte de evdere ale SAMRO privind prioritatile manageriale si economice ale Romaniei in viitorul an;
3) Formularea de catre SAMRO a anumitor pozitii privind abordarea unor probleme manageriale majore ale Romaniei.

B. Pe plan international

B. Pe plan international

B1. Inscrierea selectiva SAMRO in organizatii internationale cu profil de management ( pe baza unei liste aprobata de Consiliul Director);
B2. Atragerea de universitati din strainatate si/sau organizatii internationale cu profil de management ca parteneri la conferintele SAMRO si/sau sub egida SAMRO;
B3. Implicarea SAMRO ca partener la conferinte organizate in strainatate de universitati de prestigiu si/sau organizatii internationale cu profil de management.

C. Vectori proprii de promovare

C1. Site-ul SAMRO

  • Reproiectarea site-ului la standardele actuale (eventual contracost);
  • Desemnarea ca responsabil de site a unei persoane doritoare și competentă, care să se ocupe de actualizarea acestuia, în mod frecvent.

C2. Newsletter-ul SAMRO

  • Întocmirea unui calendar al acțiunilor realizate de SAMRO. Mediatizarea în cadrul newsletter-ului, a tuturor acestor acțiuni;
  • Transmiterea de către filiale, de persoane desemnate în mod special (decizie adoptată in 2014) a cel puțin 1-2 noutăți lunar, care să alimenteze o rubrică specială denumită, eventual, ”Noutăți de la filiale”.

Prezentul document a fost elaborat de preşedintele SAMRO, prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu, completat şi aprobat de Consiliul Director SAMRO (decizia 5), în cadrul şedinţei din data de 1.02.2016 de la Universitatea din Sibiu.