1

Management and Economics Review

Editor sef: Prof. univ. Dr. Carmen Nadia CiocoiuMANAGEMENT AND ECONOMICS REVIEW este o publicație online a Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, care își propune să promoveze, prin articolele sale, activitatea de cercetare științifică în domeniul economiei și al managementului, încurajând spiritul gândirii libere, critice, al înnoirii cunoștintelor economice.

2

Review of General Management

Redactor şef: Prof. univ. dr. Camelia Cristina Dragomir. Review of General Management (RGM) promovează în paginile sale rezultate relevante şi actuale ale studiilor şi cercetărilor consacrate științei şi practicii din domeniul managementului. Revista apare neîntrerupt din anul 1998, cu o frecvenţă de două numere pe an (martie şi octombrie). Din anul 2010 publicaţia a fost inclusă în categoria revistelor patronate ştiinţific de Societatea Academică de Management din România (SAMRO).

3

Management & Marketing – Craiova

Revista Management & Marketing – Craiova a fost fondată în anul 2003, odată cu prima ediţie a workshopului “Competenţe în management şi marketing”, care a reunit periodic în cadrul unui for ştiinţific, specialişti de prestigiu din cele două domenii, cadre didactice universitare, cursanţi şi practicieni.

4

Revista de Management Comparat International

Editor șef: Prof. univ. dr. Marian Năstase. Revista de Management Comparat Internațional (RMCI) este o revistă publicată în limba engleză sub coordonarea Centrului Național de Excelență pentru Studii de Management Comparat din cadrul Facultății de Management, Academia de Studii Economice din București. RMCI apare și sub egida SAMRO.

5

Business Excellence and Management

Editor şef: prof. univ. dr. Andreea ZAMFIR. Revista Business Excellence and Management îşi propune să promoveze cercetările avansate în domeniul managementului, excelenţa în afaceri şi colaborarea între comunitatea academică şi practicienii din cadrul organizaţiilor private şi publice. Revista este publicată online (http://beman.ase.ro/), cu o frecvenţă de 4 numere anual, la care se adaugă numere speciale cu tematică de actualitate din viaţa economică şi-socială.

SAMRO -Societatea Academică de Management din România
6

Management of Sustainable Development - The Journal of „Lucian Blaga“ University of Sibiu

Revista Management of Sustainable Development reprezintă cadrul științific creat pentru publicarea lucrărilor de cercetare științifică ale specialiștilor, al analizei și dezbaterilor cu privire la toate problemele în legătură cu dezvoltarea și managementul dezvoltării durabile din toate domeniile de activitate.

In prezent, revista este indexata in mai multe baze de date internaţionale:

  • Baidu Scholar
  • Cabell’s Directory
  • CEJSH (The Central European Journal of Social Sciences and Humanities)
  • Celdes
  • CNKI Scholar (China National Knowledge Infrastructure)
  • CNPIEC
  • EBSCO (relevant databases)
  • EBSCO Discovery Service
  • EconBiz
  • ECONIS
  • Genamics JournalSeek
  • GeoArchive
  • Google Scholar
  • Index Copernicus
  • J-Gate
  • JournalTOCs
  • KESLI-NDSL (Korean National Discovery for Science Leaders)
  • Naviga (Softweco)
  • Primo Central (ExLibris)
  • ProQuest (relevant databases)
  • ReadCube
  • Research Papers in Economics (RePEc)
  • ResearchGate
  • Sherpa/RoMEO
  • Summon (Serials Solutions/ProQuest)
  • TDNet
  • Ulrich’s Periodicals Directory/ulrichsweb
  • WanFang Data
  • WorldCat (OCLC)